Bucuresti, 03 Mai 2010

Tibor Pandi desemnat Citi Country Officer pentru Romania

 

Bucuresti - Citi a anuntat desemnarea lui Tibor Pandi in pozitia de Citi Country Officer pentru Romania, incepand cu data de 6 Aprilie 2010, urmand sa fie confirmat in functia de Director General al Citibank Europe plc, Dublin - sucursala Romania de catre autoritatile competente. Pandi il va inlocui pe Shahmir Khaliq, care a fost desemnat ca Director al Diviziei formata din Bulgaria, Cehia, Romania si Slovacia si Director General Citibank Cehia.

Tibor Pandi (41) are peste 15 ani de experienta in domeniul bancar, iar inainte de aceasta numire a indeplinit rolul de Director pentru tarile din Europa Centrala in care Citi nu are prezenta locala, coordonand activitatea din 12 tari.

"In ultimii 14 ani, Citi a construit o organizatie puternica in Romania si imi va face o deosebita placere sa lucrez alaturi de profesionistii din echipa locala de conducere in vederea indeplinirii tuturor obiectivelor de dezvoltare pe aceasta piata. Strategia noastra in Romania are in vedere continuarea dezvoltarii principalelor segmente de activitate si oferirea celor mai bune produse si servicii Citi atat companiilor, cat si clientilor persoane fizice", a declarat Tibor Pandi, Citi Country Officer pentru Romania.

Din pozitia de Director General al Citibank Romania, Pandi va coordona eforturile Citi de a raspunde nevoilor clientilor locali prin alcatuirea unui portofoliu de produse complexe si inovatoare pentru toate segmentele de activitate ale unei piete din ce in ce mai competitive. De asemenea, Pandi va asigura legatura intre Citibank Romania si reteaua Citigroup globala.


Despre Citi:

Citibank este prezenta in Romania inca din anul 1996 si furnizeaza produse si servicii financiare de inalta calitate companiilor nationale si internationale, companiilor mici si medii, sectorului public, organizatiilor non-profit si persoanelor fizice.

 

Citi, cea mai importanta companie internationala de servicii financiare, detine 200 de milioane de conturi de clienti in peste 140 de tari din lume. Prin intermediul celor doua unitati operationale, Citicorp si Citi Holdings, Citi furnizeaza persoanelor fizice, companiilor, guvernelor si institutiilor o gama larga de produse si servicii financiare, inclusiv credite si servicii bancare pentru persoane fizice, activitati bancare si de investitii pentru companii, garantii bancare si managementul averilor. Informatii suplimentare pot fi gasite la adresa www.citibank.ro, www.citigroup.com si www.citi.com.

Copyright © 2009, Citibank Europe plc, Dublin - Sucursala Romania